Este bine să accesezi un credit imobiliar pentru construcții sau renovări?
Se discută adesea despre accesarea creditelor imobiliare pentru achiziționarea unei locuințe. Ce faci, însă, dacă vrei să-ți renovezi locuința sau poate să construiești un imobil de la zero? Poți accesa și pentru acest scop un credit imobiliar sau este nevoie să apelezi la creditele de nevoi personale?
Răspunsul este da, cu siguranță, poți aplica pentru un credit imobiliar inclusiv atunci când vrei doar să renovezi un imobil sau să începi construcția unuia. Creditele imobiliare sunt destinate și acestor scopuri, însă trebuie să ții cont de câteva aspecte:
Condițiile de accesare
Condițiile de accesare a unui credit imobiliar în scopul renovării sau construirii unui imobil sunt similare cu cele pentru achiziționarea unui imobil și includ de cele mai multe ori necesitatea unui venit stabil, un istoric de credit bun, precum și detalii despre imobilul în cauză.
Totuși, un aspect diferit îl reprezintă garanția adusă, care poate fi reprezentată de imobilul în cauză, însă, deseori, pot fi necesare garanții suplimentare.
Dobânzi mai mici
Accesarea unui credit imobiliar este deseori preferabilă față de alte tipuri de credite, cum ar fi creditele de nevoi speciale, în principal datorită dobânzilor mai avantajoase. Acest lucru se datorează faptului că un credit imobiliar este garantat de proprietatea pe care o renovezi, reducând astfel riscul pentru bancă. În consecință, vei plăti mai puțini bani în dobânzi pe termen lung, ceea ce poate reprezenta o economie semnificativă.
Sume mai mari disponibile
Creditele imobiliare permit accesul la sume mai mari de bani, ceea ce este esențial pentru proiectele de renovare mai complexe și costisitoare. În schimb, creditele de nevoi personale spre exemplu, au de obicei limite de sumă mai restrânse, care s-ar putea să nu fie suficiente pentru a acoperi toate costurile implicate în renovarea completă a unei locuințe.
Perioade de rambursare mai lungi
Creditele imobiliare pentru renovare oferă termene de rambursare mai lungi, ceea ce înseamnă că poți eșalona plata datoriilor pe o perioadă extinsă, reducând astfel valoarea lunară a ratelor. În contrast, creditele de nevoi personale au termene de rambursare mai scurte, care pot face ca ratele lunare să fie mai ridicate și mai dificil de gestionat.
Stabilitatea finanțării
Un credit imobiliar este o soluție financiară stabilă și predictibilă. Ratele pot fi fixe, oferindu-ți certitudinea că plățile tale nu vor varia în timp. Astfel, pentru renovarea unei locuințe sau construirea unui imobil, este avantajos să ții cont și de stabilitatea pe care ți-o oferă tipul de credit.
Cheltuieli eligibile cu banii din creditul imobiliar pentru renovarea sau construcția unui imobil
Atunci când accesezi un credit imobiliar pentru renovare sau construcție, fondurile obținute pot fi folosite pentru o gamă largă de cheltuieli legate de îmbunătățirea proprietății tale. Este important să știi exact ce tipuri de cheltuieli sunt eligibile, astfel încât să poți planifica eficient proiectul și să utilizezi banii în mod corespunzător.
Iată principalele categorii de cheltuieli care pot fi acoperite cu un credit imobiliar pentru renovare sau construcție:
- Materiale de construcție (beton, plăci rigips, lemn, țevi, cabluri și tot ce intră în categoria materialelor utilizate în construirea și renovarea imobilului);
- Manopera și serviciile profesionale (de la arhitecți, ingineri, până la electricieni, instalatori sau zugravi);
- Taxe pentru obținerea autorizațiilor și avizelor;
- Costuri adiționale și neprevăzute.
Dacă te-ai convins că un credit imobiliar este ceea ce ai nevoie pentru proiectul tău de construcție sau renovare, te invităm să afli care sunt tipurile de credite imobiliare.